Anul acesta, instituția noastră a fost selectată să participe în proiectul internațional „STEAMing Across Borders”, finanțat de Uniunea Europeană prin Erasmus+ și susținut de UE Women.
Proiectul se desfășoară în perioada septembrie 2025 – mai 2026 și promovează educația STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă, Matematică), cu accent pe implicarea fetelor și colaborarea internațională.
Am creat un Club STEAM cu 20 de elevi (16 fete și 4 băieți din clasele 9–11), care vor participa la activități săptămânale, ateliere, prezentări și proiecte creative.
Din 81 de școli din toată țara, doar 10 au fost selectate, iar noi avem onoarea să fim una dintre ele!
Pe 10 iunie, am participat la evenimentul de lansare al proiectului la Universitatea Tehnică a Moldovei, unde au fost prezenți Dan Perciun, ministrul Educației și Roxana Mînzatu, Vicepreședinta Comisiei Europene. S-a discutat despre inovația în educație și importanța proiectelor STEAM pentru viitorul tinerilor.
Suntem mândri să fim parte a acestui proiect şi vom demonstra că am meritat să fim aleși!
Iuliana ALEXEEV, înlocuitoarea Preşedintelui Consiliului de Elevi din Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Dubăsari


