Anunț
Instituția Publică Liceul Teoretic Doroțcaia, anunță lansarea concursului pentru ocuparea funcției de director adjunct pentru educație – 0,5 unitate.
La concurs pot participa cetățeni ai Republicii Moldova, care nu au atins vârsta de 65 de ani, cu studii superioare corespunzătoare, care au desfășurat activitate pedagogică pe parcursul ultimilor 5 ani, cunosc limba de stat, sunt apți (din punct de vedere medical: fizic și neuropsihic) pentru exercitarea funcției și nu au antecedente penale.
Candidații pentru ocuparea funcției de director adjunct, vor prezenta pachetul de documente în termen de 30 de zile la Instituția Publică Liceul Teoretic Doroțcaia, personal sau printr-un reprezentant (la cancelaria organizatorului concursului), prin poștă sau prin e-mail, în termen de 30 zile calendaristice din ziua publicării anunțului pe pagina web a instituției, următoarele acte:
- Cererea de participare la concurs, al cărei model este specificat în anexa nr. 1 a Regulamentului „Cu privire la organizarea şi desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției de director şi director adjunct în instituțiile de învățământ general”, aprobat prin ordinul Ministerului Educației nr. 163, din 23 martie 2015;
- Copia buletinului de identitate;
- Copia/copiile actului/actelor de studii;
- Actul corespunzător, care confirmă vechimea în muncă;
- Curriculum vitae perfectat după modelul Euro Pass, specificat în anexa nr. 2 al aceluiași Regulament;
- Certificatul medical care atestă faptul că persoana este aptă (din punct de vedere medical: fizic și neuropsihic), pentru exercitarea funcției;
- Cazierul judiciar sau declarația pe propria răspundere;
- Lista actelor depuse, cu numerotarea fiecărei file.
Candidatul poate anexa și alte documente pe care le consideră relevante, inclusiv copia/copiile actului/actelor ce confirmă gradul didactic/managerial și/sau titlul științific/științifico-didactic, recomandări, copii ale actelor care atestă formarea continuă, performanțele profesionale și manageriale demonstrate în cadrul concursurilor locale/naționale/internaționale, publicațiile didactice și științifice, statutul de expert/evaluator național/internațional etc.
Actele vor fi depuse la Instituția Publică Liceul Teoretic Doroțcaia, s. Doroțcaia, rl Dubăsari în anticameră, în zilele lucrătoare, între orele 08:00 – 17:00.
Informații suplimentare puteți obține:
Telefon de contact: 024845339.
e-mail: ltdorotcaia@gmail.com
Data limita de depunere a dosarelor – 30.09.2025
Svetlana FIALCO, secretară, Liceul Teoretic Doroţcaia


