Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide
Call
Telefon: 0248-44 737

Ziua Cunoştinţelor desfăşurată în instituţiile de învăţământ din raionul Dubăsari

Onoraţi pedagogi, stimaţi părinţi, dragi elevi!

Astăzi, când deja a demarat un nou an de studii şi a fost marcată sărbătoarea Primului sunet, când sălile de clase şi-au deschis larg uşile pentru copiii dornici de carte, cu toţii ne bucurăm de sărbătoarea tradiţională – Ziua cunoştinţelor.

Cu ocazia acestei sărbători, Direcţia Educaţie vine cu alese cuvinte de felicitare în adresa Domniilor Voastre, celor peste 500 de cadre didactice, care zi de zi semănaţi cunoştinţe în sufletele copiilor şi tinerilor, treziţi la lumină, raţiune şi chibzuinţă cu dăruire totală, cu răbdare şi îngăduinţă, cu o măiestrie deosebită, proprie doar pedagogilor.

În această zi venim cu felicitări şi în adresa a celor de peste 90 de educatori din grădiniţe, care printre primii încep să plăsmuiască sufletul copilului, trezind în el curiozitatea şi dorinţa de cunoaştere, celor care deschid uşa spre tainele lumii pentru deceluşii plini de neastâmpăr.

Exprimăm profunda recunoştinţă celor de peste 100 de învăţătoare. Mâna caldă a învăţătoarei, uşor lăsată pe creştetul copilului, care pentru prima dată a păşit pragul şcolii, vocea ei blândă şi duioasă trezeşte în sufletul de elev încredere, spulberând frica care-l însoţeşte atunci când păşeşte într-o lume plină de necunoscut – lumea cărţii. Anume la această treptă de şcolaritate se construieşte temelia formării personalităţii, învăţătorii fiind chemaţi să asigure trăinicia acestei temelii.

Cu un deosebit respect felicităm cei de peste 300 de profesori din învăţământul preuniversitar, care cu mult curaj, cu multă bărbăţie şi insistenţă s-au încadrat în constituirea sistemului educaţional, dovedind competenţă profesională şi un înalt nivel de responsabilitate civică.

Noţiunea-cheie a învăţământului liceal pe parcursul a trei ani de studii este calitatea. Doar prin calitate la această treaptă de şcolaritate poate fi asigurat un proces favorabil de formare a personalităţii, proces axat pe valorile umane, naţionale şi universale, valorile care ne unesc. Calitatea constituie factorul-cheie al durabilităţii sistemului educaţional luat în ansamblu.

Venim cu un cuvânt de felicitare şi în adresa a celor de peste 10 bibliotecari şcolari care asigură accesul la infrastructura informaţională a procesului educaţional, crează ambianţa plăcută şi necesară pentru studiu, lectură, comunicare, contribuind la educarea tinerei generaţii.

Stimaţi angajaţi în domeniul educaţional, fiecare dintre Domniile Voastre, prin truda de zi cu zi, semănaţi încredere în sufletele tinere, orientaţi formarea personalităţii acestora pe înaltele valori general-umane: bunătate, frumos, adevăr, dragoste de neam, tradiţii, patrie… Prin propriul exemplu, demonstraţi lumii întregi că sunteţi temeliile etice ale unei societăţi sănătoase. Doar pedagogii pot contempla imaginar, în varianta finită sub aspect ideal, acea creaţie care creşte în ochii dumneavoastră, devenind cel mai important element al existenţei sociale – OMUL. Dumneavoastră vă aparţine, prioritar, această creaţie.

Cât de mult îşi schimbă aspectul o şcoală, când în ea vin pedagogii debutanţi. Anul acesta de pe băncile universităţilor au venit în instituţiile noastre puţini pedagogi, dar promiţători, ghidaţi de marea dorinţă de realizare pe tărâmul pedagogic. Vă dorim să păstraţi tinereţea şi optimismul pentru cât mai mult timp, să dăruiţi discipolilor tot ce aveţi mai bun acumulat în anii de studii, să perseveraţi pentru a deveni modele de urmat.

Avem pedagogi care au muncit conştiincios zi de zi, în ciuda tuturor vitregiilor vremii, educând generaţii de cetăţeni demni ai ţării noastre. Pedagogii veterani şi astăzi sânt un exemplu pentru întreaga comunitate prin conduită şi poziţie a verticalităţii civice.

Stimaţi pedagogi! Suntem deja o echipă cu obiective bine stabilite, cu aspiraţii înalte, credinţă în ziua de mâine.

În această zi semnificativă pentru toţi actorii educaţionali adresăm urări de sănătate, prosperare, izbândă şi recunoştinţe pentru că, pe drept, le meritaţi.

Violeta TOLSTENCO, Şefă Secţia politici educaţionale, Direcţia Educaţie Dubăsari

Articole Recente