ANUNŢ
Direcția Educație Dubăsari
Prelungește data-limită de depunere a dosarelor pentru participare la concurs pentru ocuparea funcției de:
- Director / Directoare Școala sportivă Dubăsari;
La funcţia de director al instituţiei poate candida persoana care întruneşte cumulativ următoarele condiţii:
- deţine cetăţenia Republicii Moldova;
- deține studii superioare de master (nivel 7 CNC) sau echivalente;
- deține o experiență profesională de cel puțin trei ani într-o funcție de conducere sau în activitatea didactică;
- la data expirării termenului de depunere a dosarelor, nu a împlinit vîrsta de 65 ani;
- cunoaşte limba română;
- este declarată aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției, conform certificatului medical, eliberat în condițiile legii de medicul de familie;
- nu are antecedente penale;
- nu a fost concediată în ultimii 5 ani în temeiul art.86 alin.(1) lit.g) -r) sau destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, în temeiul unui act incontestabil;
- nu are interdicție de a ocupa funcții de conducere;
- demonstrează o reputațieireproșabilă.
Nu poate fi admisă la concursul pentru funcția de director / director adjunct persoana care:
- a) a fost condamnată pentru infracțiuni grave, deosebit de grave, excepțional de grave săvârșite cu intenție, chiar dacă antecedentele penale au fost stinse;
- b) are antecedente penale nestinse pentru comiterea altor infracțiuni sau interdicții aplicate pentru comiterea acestora;
- c) manifestă un comportament sau desfășoară o activitate care nu este compatibilă cu normele Codului de etică al cadrului didactic, confirmată prin decizia Consiliului de etică necontestată;
- d) a comis un abuz prin care a încălcat drepturile și libertățile fundamentale ale omului, stabilit prin hotărâre judecătorească emisă de instanțele naționale sau internaționale.
Candidații pentru ocuparea funcției de director al instituției de învățământ extrașcolar vor depune personal sau prin reprezentant dosarul de concurs care va cuprinde următoarele acte obligatorii:
1) cererea de participare la concurs, al cărei model este specificat în anexa nr.1 la Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct în instituțiile de învățământ general, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației nr. 163/2015;
2) copia actului de identitate;
3) copia /copiile actului /actelor de studii;
4) copiile actelor care atestă vechimea în activitatea managerială didactică a candidatului;
5) curriculum vitae, al cărui model este specificat în anexa nr.2, al Regulamentului cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct în instituțiile de învățământ general, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației nr. 163/2015;
6) certificatul medical eliberat de medicul de familie ce atestă faptul că persoana este aptă din punct de vedere al sănătății pentru exercitarea funcției;
7) cazierul judiciar sau declaraţia pe propria răspundere;
8) declarația pe proprie răspundere privind prezentarea, la data interviului, a proiectului planului de dezvoltare al instituției pentru cinci ani;
9) declaraţia pe propria răspundere că persoana nu are interdicție de a ocupa funcții de conducere și că are o reputație ireproșabilă.
Candidatul poate anexa şi alte documente pe care le consideră relevante, inclusive copia / copiile actului / actelor ce confirmă gradul didactic/managerial şi/sau titlul ştiinţific/ştiinţifico-didactic, recomandări, copii ale actelor care atestă formarea continuă, performanţele profesionale şi manageriale demonstrate în cadrul concursurilor locale/naţionale/internaţionale, publicaţiile didactice şi ştiinţifice, statutul de expert/evaluator naţional/internaţional etc
Persoanele interesate nu mai târziu de data 23 septembrie 2025, ora 16.00, depun dosarul de concurs,
Adresa poștală: s.Coșnița, str. Păcii, 70 (sediul Consiliului raional Dubăsari), et.3, bir. 316;
Persoană responsabilă – Tatiana Gherb, specialistă principală resurse umane, Direcția Educație Dubăsari.
Telefon de contact: 024844737, e-mail: tatianagherb831@gmail.com
Tatiana GHERB,
specialistă principală resurse umane,
Direcția Educație Dubăsari


