Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide
Call
Telefon: 0248-44 737

Festivalul „Colind – tradiție vie”, ediția I

La data de 16 ianuarie 2026 în incinta Gimnaziului Ustia s-a organizat și desfășurat activitatea de schimb cultural „Colindul – tradiție vie”  unde au participat profesorii de educație muzicală din raion, care, alături de discipolii lor, ne-au mângâiat sufletele prin colinde autentice și pline de emoție. Colindul este ceva cu totul special – o tradiție vie care ne încălzește inimile și ne aduce mai aproape unii de alții.
Fiecare grup s-a prezentat unic, punând în valoare farmecul, sensibilitatea și frumusețea colindului tradițional. A fost o adevărată sărbătoare a sufletului și a valorilor noastre strămoșești.
Mulțumim din inimă doamnei Svetlana Isaicul, responsabilă de disciplina școlară Educație muzicală din cadrul Direcției Educație Dubăsari pentru organizarea acestui eveniment deosebit, precum și gazdei – domnul director, Lungu Nicolae pentru primirea caldă și atmosfera primitoare.
Tradițiile trăiesc prin oameni, iar astăzi le-am simțit mai vii ca niciodată.

Alisa BARBAROȘ, învățătoare din Gimnaziul Ustia

Articole Recente